"Psihoterapia este un travaliu interior care nu atinge o problema izolată, ci reface traseul unei vieţi întregi"

Francoise Dolto
pic1

Suntem un Mic Univers rătăcit într-un Mare Univers. Limitaţi între două repere nealese şi, parţial, ne-ştiute de noi (naşterea şi moartea), ni se spune că avem Liber Arbitru şi suntem făuritorii propriului destin. Poate că aşa este, dar ne surprindem uneori făcând sau gândind lucruri care par să nu ne aparţină şi pe care rareori le înţelegem sau le acceptăm. Căutăm atunci înţelegerea şi acceptarea celorlalţi, vorbim – de cele mai multe ori cu teamă şi jenă – despre ele cu cei din jurul nostru – familie sau prieteni apropiaţi. Uneori ne e mai bine dar, de cele mai multe ori teama şi jena ne apasă parcă şi mai mult. Şi atunci oprim cuvintele în interiorul nostru, ca pe o mâncare nedigerată.

Într-un cabinet de psihoterapie cuvintele nespuse îşi pot regăsi drumul firesc, deblocând căile neştiute sau neînţelese din noi, permiţând astfel Micului Univers, deşi limitat, să-şi re-găsească locul şi rostul în Marele Univers de care este înconjurat.